Concurenta lui Moga a câștigat Vocea României Junior! În sfârșit, i-a venit și lui rândul

Publicat: 10 apr. 2017, 16:35 Autor: Echipa Ciao.ro Vedete
Concurenta lui Moga a câștigat Vocea României Junior! În sfârșit, i-a venit și lui rândul

Marius Moga este unul dintre antrenorii emisiunii “Vocea României Junior” dar și a emisiunii “Vocea României”, ambele emisiuni de la Pro TV. Dacă la emsiunea “Vocea României” Moga nu a ieșit niciodată câștigător, la cea în varianta pentru copii a reușit.

Concurenta antrenată de el, Maia Mălăncuș în vârstă de 8 ani, este câștigătoarea primului sezon “Vocea României Junior” și a marelui premiu în valoare de 50.000 de euro!

„Sunt foarte bucuros că Maia este câștigătoarea primului sezon “Vocea României Junior” și sunt mândru că m-a ales să îi fiu antrenor! Are o putere incredibilă și pe cât de talentată și carismatică e, pe atât e de muncitoare.

Am avut o echipă extraordinară și cred că e timpul ca mai mulți copii să lanseze piese originale, adaptate vârstei lor, dar îndrăznețe. Multumesc Andra și INNA, a fost un prim sezon “Vocea României Junior” minunat alături de voi!”, a spus Moga la finalul concursului.

Extrem de fericită că a câștigat competiția, micuța Maia Mălăncuș a declarat: ”Sunt foarte fericită! Le mulțumesc pe această cale lui Marius Moga pentru încredere și susținere. Sunt bucuroasă și zâmbesc încontinuu și mai ales atunci când pot aduce bucuria pe fețele oamenilor prin muzică, dans și teatru. Și, da, zâmbesc știind că am ajuns aici, pe scena de la “Vocea Romaniei Junior”!”

Maia Mălăncuș, concurenta lui Marius Moga, s-a duelat în finală cu Karina Ștefan antrenată de Andra și Andrei Ciurez care a avut-o ca antrenoare pe INNA și, trebuie să recunoaștem, toți au fost minunați!

Publicat: 10 apr. 2017, 16:35 Autor: Echipa Ciao.ro Vedete
Pe aceeași temă
×